Marius Corbos

Valcelul Grohotisului

2009-11-02T22:20:00.011+02:00

Vâlcelul Grohotişului

Masiv: Bucegi

Artera principală: Valea Bucşoiului

Grad dificultate: 1B

Drumeţi: Coco, Cristi, Dinu, Ovidiu, Marius

Materiale comun: 1 semicoardă 25m, trei pitoane, patru bucle, 2 carabe filet, 1 anou, 2 pioleţi, 1 ciocan pitone

Ne-am promis că o să revenim pe Vâlcelul Grohotişului până în iarnă.

Aşa că duminică dimineaţa pe la 8 şi ceva plec din Mălăieşti vorbind să mă întâlnesc cu ceilalţi în Poiana Bucşoiului. Am ajuns cu aprope o oră înainte. Îmi era puţin cam frig şi cam foame, nu am avut mâncare decât pentru o seară bazându-mă că a doua zi voi găsi ceva de mâncare pe la băieţi, aşa că o iau uşurel înaintea lor. Mă întâlnesc după 15 minute cu baieţii, şi surpriză, au uitat mâncarea la maşină. Asta este: dextroză toată ziua.

Ajunşi în poiană facem stânga pe Valea Bucşoiului şi până unde se desparte Vâlcelul Portiţelor ajungem repede. De aici se intră puţin pe Vâlcelul Portiţelor şi imediat se face dreapta continuând urcuşul oarecum paralel cu V.Bucşoiului. Cel puţin aşa era normal, dar de ce să nu o luăm noi pe muchia ce desparte vâlcelul de Valea Bucsoiului şi să ne chinuim o jumătate de oră prin jnepeni...mult mai bine J. După ce ieşim din jnepeniş ne întâlnim cu Cristi şi Coco care ne aşteptau de ceva vreme mergând normal prin vâlcel.

Facem o pauză (aici ce bine ar fi sunat o pauză, unde mâncăm ceva) aşa e doar o pauză unde ne echipăm.

De aici începem să urcăm pe vâlcelul propriu-zis spre stânga, întâlnind o serie de săritori destul de uşurele.

Mai sus vâlcelul e despărţit de o muchie stâncoasă, aleg varianta prin stânga. Singurul care a ales să urce prin dreapta şi cu care ne-am mai întalnit doar în creastă a fost Ovidiu, de la care mai aflam că e „bine si soare” pe acolo.

De aici caracterul alpin al văii se accentuează, săritorile devenind brusc mult mai mari. Întâlnim o primă săritoare la care a fost nevoie să folosim coarda, şi pe care reusesc să o trec prin ramonaj, apoi ieşind deasupra bat un piton de unde îi asigur pe ceilalţi. Prima dată urcă Cristi, care se apucă să tragă rucsacurile sus, apoi Coco si Dinu.

Imediat după aceasta urmează o alta, dar din cauza apei din traseu, fiind şi uşor surplombată nu am văzut cum aş fi putut să o caţăr direct. Aici voi povesti puţin mai mult deoarece fost puţin mai interesant. Pe partea dreaptă era exclus aşa că sigura variantă, partea stângă. Cristi bate un piton prin care trecem o cordelină şi care imi serveşte drept scăriţă, îl rog să îmi dea pioletul lui dar nu ajung prea departe, totul e ud. După încă 1 metru bat un piton vertical, aşa că pot să încerc să fac un traverseu spe stanga (vale). După câţiva metri trebuie să traversez pe lângă o stâncă care mă scoate prea mult în afară cu corpul iar lungimea corzii de la piton este mai mare decât pană jos, deci e degeaba. Încerc să bat un al doilea şi ultim piton, dar nu am unde, din păcate era şi un piton în V nu prea potrivit petru fisuri mici aşa că imi zboară jos. Îmi iau inima în dinţi şi înfigând pioletul în pământ... trec. Merg în continuare pe brână şi îl întreb pe Cristi câtă coardă mai am, răspunsul e cel la care mă aşteptam: 2 m maxim 3. Mă uit în stânga, în dreapta, nimic de făcut cu lungimea asta. Mă întorc şi imediat după ce trecusem de stânca ieşită în afară era o continuare pe deasupra ei, pe care nu o observasem. Uşor, încep să urc şi trec, coarda fiind doar de moral. Găsesc imediat deasupra săritorii un piton, şi la fel ca pe Vâlcelul Portiţelor rămân cu el în mână. Îl întăresc, urmând Cristi să vină pe acelaşi traseu ca să recupereze celălalt piton, dar având coarda tot mai mult pentru moral. Ajunge şi hotărâm să mai facem un backup la regrupare, Cristi asigurând de după o limbă de zăpadă.

Dinu şi Coco vin asiguraţi direct prin săritoare. Aici am pierdut cam mult timp şi am cam îngheţat, aşa că după ce vin şi ceilalţi încep să urc să mă încălzesc puţin. La puţin timp văd şi urmele lui Ovidiu unde a reintrat în vale. Nu mai este nevoie de asigurare aşa că măresc puţin ritmul cu gândul la soarele din culme. Mă întâlnesc cu Ovidiu care aştepta de ceva timp, şi mă pun ca şopârla la încălzit.

Ajunge toată lumea la soare, şi asistăm la marea surpriză din tură, sandwichurile şi merele lui Dinu. În sfărşit pauza de masă .

De aici coborâre pe Creasta Balaurului şi înapoi la maşina parcată la Diham.

Valea Comorilor

2009-11-02T17:44:00.005+02:00

Valea Comorile Brânei

Masiv: Bucegi

Artera de acces: Buşteni-Cantonul Jepi; Triunghi albastru

Grad dificultate: 1B

Drumeţi: Coco, Ovidiu, Marius.

Traseul nostru, porneşte din Drumul lui Schiel potecă marcată cu triunghi albastru, care urcă până în platou la cantonul Jepi. Denumire provenită de la fraţii Schiel originari din Râşnov care în anul 1909 construiesc un funicular peste munţi, asigurând astfel materia primă pentru fabrica de hârtie din Buşteni.

Recunoaştem valea după crucea din potecă şi astfel începem să urcăm prima săritoare a traseului.

Continuăm urcuşul printre copacii aduşi de viiturile din vară şi depăsind micile săritori de pe albia văii.

O primă săritoare mai mare şi pe care hotărâm să o ocolim uşor pe pantele din dreapta apare în traseu la aproximativ 45 de minute de la intrare pe vale.

Noi pentru Comorile Brânei am ţinut valcelul din partea stangă, lăsând în partea dreaptă Comorile din Mijloc şi Comorile Clăii.

Bucegii Turism-Alpinism Em.Cristea; N.Dumitru

Deşi am plecat târziu din Râşnov nu aveam nici un plan bătut în cuie aşa că nu ne grăbim mergem lejer şi admirăm venirea iernii în munţi.

Este un traseu frumuşel cu săritori mici şi medii, iar zăpada proaspăt asternută nu joacă decât rolul sării din bucate, făcându-l excelent.

Ultima săritoare mai mare de pe vale are un bolovan încastrat pe care noi am preferat să o ocolim pe pantele din stânga, pe niste urme de capre, care ne-au arătat drumul cel mai scurt si uşor...

Ovidiu pe panta după săritoare.

De aici a aprut şi ceaţa, care ne-a însoţit până în platou. Pe umătoarea porţinune am preferat să urc pe parte dreaptă, opţiune regretată, deoarece iarba fiind îngheţată sub stratul de zapadă, am urcat mai mult ţinându-mă în piolet alunecând mereu.

Am ieşit pe un brâneag exact la timp pentru a putea prinde şi asfinţitul.

De coborât am coborât pe Schiel, pe o vreme superbă iar frontalele au ramas liniştite în rucsac preferând lumina lunii.

Vâlcelul Portiţelor

2009-10-21T22:10:00.006+03:00

Vâlcelul Portiţelor

Masiv: Bucegi

Arteră pricipală: Valea Bucşoiului

Grad dificultate: 1B

Inculpaţi: Andrei, Cristi, Marius

Dacă e joi atunci, să fie Bucegi, dacă e octombrie, să fie valea Bucşoiului şi dacă e 2 atunci avem de ales între Vâlcelul Grohotişului şi Vâlcelul Portiţelor.

Ne întâlnim cu Andrei care lasă masina la Pârâul Rece, şi de aici, până la Diham cu maşina lui Cristi.

De aici ponim nerăbdători să intrăm in traseu căci ziua se anunţa a fii una excelentă. Pe la orele 11 se deschide Poiana Bucşoiului, semn că e timpul să părăsim traseul marcat şi să ne continuăm urcuşul pe firul Văii Bucsoiului.

La baza traseului pe care urma să urcăm am ajuns în aproximativ 20 de minute din poiana. Aici am mâncat, ne-am echipat, s-a făcut gluma; să punem casca ca să aibă după ce ne recunoaste, aşa că putem pleca liniştiţi.

Alegem să urcăm pe vâlcelul Portiţelor pentru simplul motiv că este primul, lăsând intrarea pentru Vâlcelul Grohotişului în dreapta, promiţându-ne o revenire până la iarnă.

Traseul nu prezintă o dificultate accentuată, primele săritori abordându-le direct, sau ocolite pe versaţii vâlcelului.

O primă săritoare mai interesantă, care iniţial am vrut să o ocolim pe partea stângă, şi iesirea deasupra printr-o portiţă.

Iesirea.

Imediat urmează o altă săritoare care este uşor surplombată, pe care deşi am ocolit-o pe partea dreaptă, din cauza ierbii încă ude am preferat să ne asigurăm şi să batem un piton.

Regurparea am făcut-o mai sus pe firul văii la un bolovan, după ce cei 50 de metri ai celor 2 semicorzi s-au terminat.

Traseul continuă cu succesiuni de săritori nu foarte dificile, dar unde atenţia s-a îndreptat şi către alegerea pietrelor pe voi urma să le dau în cap celorlalţi. J

Ultima săritoare din traseu şi cea mai dificilă, am ales să o abordăm prin partea stangă.

Aspectul săritorii este a unui horn care se ingustă la final lăsând loc de trecere doar pentru o persoană. La jumătatea lui se află un piton ţapăn cu inel la care am asigurat, şi de unde am plecat filat de Andrei. Am ieşit din horn, dar lăsând greul la băieţi care au trebuit să urce şi bagajele. Pentru regrupare după aproximativ 15 metri pe versatul stâng găsesc un piton cu o bucată de coardă prin el, dar după ce rămân cu el în mână, prefer să mai bat încă unul şi să îl reîntăresc pe cel găsit.

De aici traseul se îmblânzeşte şi în 20 de minute după ce trecem şi pe sub ultima portiţă i-a sfârsit pe Creasta Balaurului în Strunga portiţelor.

De aici am coborât pe creasta balaurului, renunţând la o urcare până la Vf Omu, şi bine am făcut.

Zi minunată de toamnă, şi acum posibil să fi fost ultima. Vine iarna. J

Canionul Cioranga

2009-10-20T15:06:00.003+03:00

Canionul Cioranga- Grad 3A

Masiv: Piatra Craiului

Arteră de acces: Padina Călineţ; Refugiul Speranţelor

Ustensile pe cap de drumeţ: Ham, Cască, Papucei, Reverso

Ustesile la grămadă: 1 buc semicoardă 60m, 8 bucle (4 lungi si 4 scurte), 3 anouri, ciocan şi ceva pitoane (nu am folosit)

Hai să mergem că mai vedem noi la faţa locului, ştiam că ar fi o singură încercare mai frumoasă unde să folosim fiarele, ne-am documentat nu glumă dar asta e…

Andrei ajunge de la Bucureşti pe la 9 si ceva, aşa că reuşim să plecăm până în ora 11 din Râşnov. În diferenţa de timp până la ora 13 când facem prima foto la intrarea în canion ne-am luat cu poveşti, şi aproape să uitam ca nu avem apă. Noroc că Izvorul lui Orlovski mai curge aşa că facem plinul.

Intrarea în traseu nu prea aveam cum să o ratăm aşa că mai avem ceva răgaz să continuăm de povestit şi admirat, bondari si lire fermecate, că ne cam sclipeau ochii. După ce mai potolim din sete si foame pornim.

Prima săritoare mai dificilă a canionului are o fereastră prin care am aruncat corda aşa că şi primul a urcat în mansă. Am urcat făcând ramonaj cu spatele la perete din partea dreaptă, motivul fiind că în partea superioară prizele de picior sunt mai multe şi mai mari pe cea stangă. Piton la 2-3 metri pe partea dreaptă după iesirea din săritoare.

Durata pentru trei persoane a fost de aproximativ 20 de minute.

După urmează încă o serie de săritori la care nu am folosit coarda dar nu sunt de neglijat.

-Da, asta e!

No, hai să stăm umpic să ne tragem sufletul că doar nu mergem asa direct, si după ceva timp de tras sufletul mă trezesc că se hotărăşte că eu as fii cap, motivul: aşa am zis eu mai devreme.

Cocluzia mea: Clar am nevoie de lecitină. Dacă as fii luat de mic, scăpam de vorbit aiurea, sau pentru vorbit aiurea e alta?

Bun, hai că pun papuceii şi dau să plec, spitul il văd, linia traseului se vede dar cum ajung eu la spit era problema, după o incercare din partea stangă (amonte) si una de mai jos hotărăsc că totuşi cea de mai sus cu un uşor traverseu spre dreapta e mai bună. Na hai că merge, si gata…am scăpat.

Insoţit de vorbele de duh ale lui Cristi: Râcâie, Râcâie, freacă, freacă….Şi, te-ai duus… m-am dus, că ce era să mai fac acum.

Aceasta fiind partea care mi s-a părut mai grea, că apoi am cam râcâit printr-un hornuleţ iar la iesire după o usoară coborâre se află un ţanc numai bun pentru ambele picioare de unde se vede o carabinieră mare din oţel.

Pe ultima portiune am zis ca ar merge un sprait, si aşa hopa sus. Săritoarea are aproximativ 30 de metri. Pt regrupare am găsit trei pitoane pe partea dreaptă, aşa că m-am pus la tras bagajele şi apoi au urcat pe rând Andrei şi Cristi.

Cristi la iesirea din săritoare.

Mai sus traseul revine la dificultatea de până la ultima săritoare. Nu am mai folosit asigurări, dar pe vreme umedă, sau mai ales ploaie acesta ar deveni un adevărat patinoar.

Traseul se sfarseste pe pantele înierbate de langă amvon.

De aici se poate urca în creastă dar noi am preferat retragerea pe vâlcelul cu smirdar, apoi pe cel cu fereastra.

Pe la orele 18 suntem la masină, dupa o zi frumoasă de toamnă şi un traseu minunat.